Logo Taxasis

Evaziunea fiscala nu se mai pedepseste din 04 aprilie 2021- Actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar cand a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata daca exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege- respectiv prin achitarea integrala a prejudiciului, modificare adusa prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea si completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

05.04.2021

Legea nr. 55/2021 privind modificarea si completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 332 din 01 aprilie 2021, aduce modificari importante legate de faptele evaziune fiscala, modificari valabile din data de 04.04.2021.

Astfel, in cazul in care se savarsesc infractiuni de evaziune fiscala, asa cum sunt definite de Legea nr.241/2005, la art.8 si art.9, pedeapsa poate sa fie ori inchisoare si interzicerea unor drepturi , ori amenda, elementul de noutate al Legii 55/2021.

De asemenea, pentru aceste fapte de evaziune fiscala se prevede posibilitatea pedepsirii cu amenda in cazul in care prejudiciul este recuperat integral si este cuprins intre 50.000 euro si 100.000 euro.

In cazul in care prejudiciul este recuperat integral, iar suma este sub 50.000 euro, atunci fapta se pedepseste doar cu amenda.

Mai mult, a fost introdusa posibilitatea ca in cazul in care prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseste (cauza de nepedepsire , prevazuta de art. 16 alin. (1) lit.h) din Legea nr.135/2010, privind Codul de procedura penala), cu conditia ca acest lucru sa se intample in cursul urmaririi penale sau în cursul judecatii pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Prevederea se aplica tuturor inculpatilor chiar daca nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

Prin evaziune fiscala se intelege:

-         Conform art.8 din lege, stabilirea cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor, avand ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensari datorate bugetului general consolidat. Fapta se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi sau cu amenda. De asemnea, asocierea in vederea sevarsirii faptei se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi sau cu amenda;

-         Conform art.9 din lege, si se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani si interzicerea unor drepturi sau cu amenda urmatoarele fapte savarsite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale:    

o   ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

o   omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

o   evidentierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive;

o   alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

o   executarea de evidente contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

o   sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

o   substituirea, degradarea sau înstrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederileCodului de procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.

In continuare raman valabile, in cazul pedepsei cu inchisoarea, majorarea limitei maxime, pentru un  prejudiciu care este peste 100.000 euro, respectiv peste 500.000 euro.

De asemenea, daca nu se aplica cauza de nepedepsire, pentru pedeapsa cu inchisoarea, daca în cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, inculpatul acopera integral pretentiile partii civile, limitele prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.Cu toate acestea, daca a mai existat o fapta in ultimii 5 ani, iar inculpatul a beneficiat de reducerea pedepsei anterior, prevederea este inaplicabila.

Copyright 2019 Taxasist

Acest site foloseste cookie-uri. Daca vrei sa afli mai multe, intra aici.
Daca esti impotriva folosirii lor, te rugam sa iesi din acest site.